
Ce este un contract social?
Împreună cu Dr. Gijs van Donselaar, profesor la Universitatea din Amsterdam, am dezbătut subiectul controversat al teoriei contractului social.
Teoria contractului social, aproape la fel de veche ca filozofia însăși, subliniază că angajamentele morale, și / sau politice ale tuturor persoanelor dintr-un stat, sunt dependente de un contract sau acord între ele pentru a forma societatea în care trăiesc.
In urma acestui contract social, nefiind unul propriu-zis, ci mai mult un “mindset”, se întipăresc în mințile cetățenilor anumite reguli si acțiuni, datorită conștientizării existenței conceptului de ,,state of nature”(starea naturala), Thomas Hobbes fiind printre primii filosofi care au dezvoltat aceasta idee, referindu-se la neordinea social-administriativă, in care oamenii sunt ghidati de instincte. Starea naturala, din perspectiva lui Hobbes, caracterizează "războiul fiecărui om împotriva fiecărui om”, o condiție constantă și violentă a concurenței în care fiecare individ are dreptul primordial la orice, indiferent de interese. Existența în starea naturala este, după cum afirmă faimos Hobbes, „solitară, săracă, urâtă, brutală și scurtă”.
Dintr-o alta perspectiva filozofică, cea a lui Jean-Jacques Rousseau, aceasta stare naturala subliniază legitimitatea societății umane în sine. Viziunile stării a naturii diferă adânc între teoreticieni, deși majoritatea o aderează cu absența suveranității statului.
Gândirea socială a lui Edmund Burke a fost semnificativă în dezvoltarea conservatorismului istoric și contemporan. Burke a recunoscut existența unui contract social ca fiind ,,Un parteneriat în toată știința, un parteneriat în toată arta, un parteneriat în fiecare virtute și în toată perfecțiunea”. În timpul Revoluției Franceze, Burke a citat: ,,Societatea este într-adevăr un contract”. Ce credeți că a vrut acesta să spună? Subiectiv, consider că prin însuși conceptul societății, se formează automat un set de reguli Pre-impus ce limitează oamenii la pace.
În altă ordine de idei, teoria contractului social presupune că oamenii trăiesc împreună în societate în conformitate cu un acord care stabilegște reguli de comportament morale și politice, pentru a putea conviețui cu toții.
Text: Andra Neculae
